Cum să faci din locuința ta un loc sigur – între Feng Shui și bun simț

Cum să faci din locuința ta un loc sigur – între Feng Shui și bun simț

casa amenajare feng shui

Principii Feng Shui care te ajută să aduci prosperitate în casa ta

Locuința este singurul loc în care ne simțim cu adevărat acasă, asta dacă avem norocul să o avem. Nu trebuie să fie neapărat proprietate personală, dar dacă ne simțim bine în ea, atunci putem spune că suntem acasă.


Pe de altă parte, există locuințe cu energie pozitivă, în care te poți odihni, te simți fericit și te aduni pentru bătăliile vieții, și locuințe cu energie negativă, din care abia aștepți să pleci, în care ți se întâmplă accidente casnice neplăcute, în care te simți secat de energie.

Această a doua categorie de locuințe este de evitat și stă în puterea noastră să ne amenajăm locuința astfel încât să fim în siguranță în interiorul ei.

      

Ce putem face în baie astfel încât să fim în siguranță

            Unul dintre principiile Feng Shui spune că pentru a avea energie pozitivă în casă, este imperios să închidem capacul toaletei atunci când nu o folosim.
Acest principiu este foarte igienic, dacă ne gândim că în acest fel ne protejăm de mici incidente, precum: scăpatul unui obiect în toaletă, mirosurile neplăcute care se pot răspândi în întreaga locuință.
În plus, dacă în locuință există copii mici sau animale, închiderea capacului toaletei îi protejează de incidente neplăcute.

            Pentru ca o baie să fie locul unde ne curățăm trupul și mintea de toxine, sunt importante și alte câteva aspecte.
Unul dintre ele este aerisirea, naturală sau pe bază de ventilație mecanică, care va împrospăta aerul și va preveni formarea periculosului mucegai.

Pentru a nu aluneca pe podeaua băii, trebuie să fim atenți la substanțele cu care spălăm pardoseala. Acestea trebuie să fie speciale pentru gresie și faianță.
Chiar dacă avem norocul unei băi cu aerisire naturală, este sănătos să schimbăm prosoapele după câteva utilizări, întrucât acestea absorb umezeala și pot răspândi mirosuri neplăcute.

            Este ideal să avem cadă de baie, dar mai important este ca obiectele de toaletă să fie spațiate astfel încât să nu ne lovim sau împiedicăm de ele atunci când folosim baia.

Dormitorul, camera specială pentru relaxare

            Revin la principiile Feng Shui când spun că nu este recomandat albul pentru culoarea pereților, că televizorul nu-și are locul în camera de dormit și că trebuie să evităm mobilierul cu colțuri în favorea celui cu forme rotunde.

De multe ori de bucurăm să dormim într-un pat mare, dar este bine să alegem un pat care să nu ocupe prea mult spațiu și ale cărui margini să nu fie tăioase. De asemenea, pentru a fi în siguranță în dormitor, trebuie să evităm plasarea de rafturi sau alte obiecte grele deasupra patului. Draperiile groase montate la fereastră ne protejează intimitatea și ne ajută să avem întunericul necesar unui somn odihnitor.

Înainte de a ne culca, se recomandă să nu ne certăm, să alungăm gândurile negative și să evităm lumina artificială. Liniștea și întunericul sunt cei mai buni prieteni ai unui somn de calitate.

Pentru a avea un dormitor cu energie pozitivă, putem opta pentru plante verzi, care ajută la oxigenarea aerului pe care îl respirăm, sau la peisaje relaxante. Pentru a nu respira un aer uscat, putem alege diverse soluții, de la umidificatoare la lămpi aromatice.

Bucătăria, locul în care ne preparăm alimentele

Deși bucătăria ar trebui să fie locul în care ne încărcăm bateriile, uneori nu este chiar așa. Pentru a fi în siguranță în bucătărie, nu trebuie să lăsăm focul nesupravegheat, nici măcar o secundă.

Cuțitele trebuie ținute departe de copii, cu vârful în jos, pentru a nu ne tăia accidental. Este recomandat să gătim atunci când suntem calmi și relaxați. Graba și nervozitatea ne predispun la mici accidente, precum scăpatul veselei, auto-accidentările, uitarea mâncării pe foc, etc.

Livingul ne reprezintă

A trecut moda covoarelor persane pe care le băteam ore întregi pentru a scoate praful din ele. Acum este la modă parchetul, mobilierul minimalist, eventual pliabil sau rabatabil pentru a face loc musafirilor.

Fotografiile cu cei dragi care nu mai sunt alături de noi ar trebui ținute în albume foto, nu la vedere, spune un principiu Feng Shui. Chiar dacă sentimentele au rămas vii, revederea unei persoane de care ne este dor ne induce sentimente de culpabilitate, regret, tristețe.

Obiectele stricate nu-și au nici ele locul într-o locuință cu energie pozitivă. Ele sunt inutile, ocupă spațiu și semnifică atașamentul prea puternic de trecut.

Dacă dorim să trăim într-o locuință pozitivă, în primul rând trebuie să ne detașăm de trecut, să sortăm permanent hainele și obiectele stricate sau inutile.

Cărțile sunt foarte importante pentru o casă fericită, întrucât ele ne amintesc să avem grijă și de sufletul nostru, nu doar de necesitățile fiziologice. Așezate  la vedere, ele aduc bucurie și satisfacție lăuntrică, mai ales dacă sunt aducătoare de înțelepciune.

Pentru a trăi în siguranță în propria locuință, trebuie să avem grijă ca instalația electrică să fie în stare de perfectă funcționare.
Aerisirea frecventă a locuinței previne formarea mucegaiului în colțuri ascunse și alungă mirosul de țigară, umezeala și mirosurile neplăcute.

Nimic nu miroase mai frumos decât curățenia, așa că aceasta trebuie să fie o prioritate pentru noi. Menținerea unei temperaturi optime poate fi o adevărată provocare în climatul țării noastre, marcat de extreme.
Un aparat de aer condiționat vara și alegerea soluției potrivite pentru încălzire pe timpul iernii ne ajută să evităm stresul termic.

Pentru a ne simți ca acasă, putem opta pentru modificări sau mutări periodice ale mobilierului, lemjeriei, aparatelor electrocasnice. O mică schimbare în decorul locuinței, precum mutarea biroului lângă fereastră, poate avea un impact foarte mare asupra sănătății noastre.

Autor: Ioana Sip
Pe Ioana o puteți urmări și pe blogul ei :
http://cafeneauaconsumatorului.online

Facebook Comments